Întrebări frecvente / FAQs

1Ce activități oferim la afterschool?
La afterschool-ul nostru, copiii se vor bucura de o gamă diversă de activitați – de la jocuri creative și artă, pâna la activități educative, precum științe sau lectură. Ne place să combinăm distracția cu învățarea, adaptând programul la nevoile și pasiunile fiecărui copil.
2Folosiți metoda Montessori?
Ne inspirăm din principiile Montessori, ceea ce înseamnă că punem accent pe explorare, autonomie și învățare personalizată. Deși nu avem personal certificat Montessori, credem cu tărie în abordarea holistică a procesului de educație și o promovăm în activitățile zilnice.
3Cum arată o zi la afterschool?
Afterschool-ul este deschis de luni pâna vineri, între orele 11:30 și 19:00. Programul nostru este echilibrat – include timp pentru teme, activități educative, dar și pentru joacă și relaxare. Ne asigurăm că fiecare zi este o experiență plăcută și utilă pentru copilul tău!
4Oferiți ajutor la teme?
Da, ne ocupăm cu seriozitate de acest aspect. Copiii primesc ajutor la teme din partea echipei noastre, astfel încât să își poată finaliza sarcinile și să înțeleagă mai bine ce au de făcut la școală.
5Care este raportul între educatori și copii?
Ne mândrim cu atenția pe care o acordăm fiecărui copil. Menținem un raport mic între educatori și copii, pentru a ne asigura că fiecare primește sprijinul și atenția de care are nevoie.
6Ce vârste acceptați?
Ne adresam copiilor cu vârste între 6 și 11 ani. Activitățile sunt atent gândite și adaptate pentru fiecare grupă de vârstă, astfel încât toți copiii să se simtă implicați și provocați.
7Asigurați mese pentru copii?
Da, oferim contra cost masa de prânz, în regim catering, precum și o gustare sănătoasă după-amiază.
8Meniul zilnic va ține cont de eventuale alergii alimentare ale copilului?
Ne angajăm să oferim copiilor un meniu sănătos, echilibrat și diversificat. La efectuarea formalităților de înscriere, vom avea grijă să verificăm cu tine eventuale alergii și restricții alimentare ale copilului tău.
9Ce măsuri de siguranță avem?
Siguranța copiilor este prioritatea noastră absolută. Toate activitățile se desfășoară într-un mediu sigur, iar accesul în incintă este strict monitorizat. Personalul nostru este bine pregătit pentru orice situație neprevăzută.
10Cum îmi pot înscrie copilul?
E simplu! Ne poți contacta online sau telefonic. Îți recomandăm să ne dai un telefon înainte, pentru a programa o vizită și a discuta detalii pe îndelete. (vezi secțiunea înscrieri)
11Mă interesează un curs opțional care nu se regăseste în oferta Zoom, cum procedez?
Oferta noastră educațională este menită să răspundă intereselor copiilor, așadar suntem mereu deschiși spre recomandări care ne ajută să lărgim paleta de cursuri opționale.
12Organizați excursii sau activități speciale?
Absolut! Pe lânga programul zilnic, organizăm și excursii educative, ateliere tematice și alte activități speciale, care îmbogățesc experiența copiilor și le oferă ocazia de a descoperi lucruri noi.
13Mă îngrijorează interesul tot mai crescut al copilului meu pentru telefon, tabletă și alte device-uri. Cum pot controla mai bine acest aspect?
La Zoom copiii nu au acces la telefoane mobile, tablete sau alte device-uri personale. Favorizăm relațiile interpersonale, spiritul de echipă, dezvoltarea creativității iar tehnologia este strict un instrument educativ controlat de către personalul didactic.
14Cum aflu ce face copilul meu la afterschool?
Ne place să fim transparenți. Îți vom oferi actualizări regulate despre activitățile copilului tău și evoluția lui. De asemenea, organizăm întâlniri periodice cu părinții pentru a discuta progresul fiecăruia. Totodată, te încurajăm să vorbești deschis cu copilul tău și să-i ceri feedback direct.
15Oferiți reduceri pentru frați?
Da, înțelegem cât de important este sprijinul familial, așa că oferim reduceri pentru frați. Ne poți contacta pentru mai multe detalii despre prețuri și pachete.
16Dacă nu ne-am înscris la începutul anului școlar, taxa de înscriere se proratează?
Din păcate taxa de înscriere, nu se diminuează în funcție de perioada contractuală, vacanțele școlare sau sărbătorile legale. Nu-ți face griji, este o taxă unică, plătibilă la înscrierea în fiecare an școlar și este menită să ne ajute să acoperim o parte din materialele necesare desfășurării activității zilnice (fișe de lucru, materiale auxiliare etc)
17Taxa educațională se diminuează în funcție de vacanțele școlare, sărbătorile legale sau eventuale perioade de absență motivată a copilului?
Taxa educațională este fixă și se plătește lunar pe perioada întregului an școlar.
18Cănd se plătește taxa educațională lunară?
Taxa se plătește în intervalul 01-05, pentru luna în curs.
19Copilul meu nu frecventează cursurile școlii Bacovia, îl pot înscrie la Zoom Kids?
Sigur, ne adresăm în primul rănd elevilor școlii George Bacovia având în vederea proximitatea față de aceasta. La cerere, putem organiza contra cost preluări de la alte școli învecinate precum: Școlile 188, 308,129, Șerban-Voda, George Topârceanu
20Organizați școala de vară?
Desigur, avem o mulțime de idei de răsfăț și educație pentru copii pentru vacanța de vară. În fiecare primavară rafinăm detaliile programului școlii de vară, integrând recomandări din partea copiilor si părinților. Ai o sugestie?
Trimite-ne un email la contact@zoomkids.ro
21Cum pot rezerva locul pentru următorul an școlar?
Contactează-ne telefonic sau prin email și suntem bucuroși să rezervăm un loc pentru copilul tău.
Dacă ai alte întrebări, nu ezita să ne scrii sau să ne suni. Suntem aici să iți răspundem și să iți oferim toate informațiile de care ai nevoie.
L-V 11:00 - 19:00; Strada Stejărișului 13, Sector 4, București; contact@zoomkids.ro